Comunicat de presă

AM POST a autorizat noi cheltuieli eligibile în cadrul POST

În data de 23.09.2014, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013 (AM POST) a emis declaraţia de cheltuieli nr. 47, în valoare totală de 1.496.037.132,67 lei.

 

Suma autorizată de AM POST reprezintă cheltuieli efectuate de beneficiari în cadrul a 3 proiecte finanţate prin Fondul de Coeziune, care vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, după cum urmează:

-         Construcție autostradă Cernavodă - Constanța;

-         Construcția variantei de ocolire a Municipiului Constanța;

-         Construcția autostrăzii Arad – Timișoara (inclusiv varianta de ocolire Arad).

 

Declaraţia de cheltuieli va fi transmisă către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Ulterior obţinerii certificării, declaraţia va fi înaintată Comisiei Europene în vederea efectuării rambursărilor către bugetul de stat al României.

 

Până la această dată, AM POST a autorizat cheltuieli eligibile aferente proiectelor POST în valoare totală de 9.143.004.762,18 lei.

 

 

 

 

Persoane de contact:

Anca Enăchescu - AM POST, fax: 021 319 61 78, e-mail: postransport@mt.ro;

Mobilitate în Romania. Conexiuni cu Europa.
Program cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare Regionala şi Fondul de Coeziune.

Help Desk

Dedicat pentru întrebări. Vezi FAQ

Spot TV

Sesizări

Trimite-ne o sesizare:

Formular sesizare

Statistici

Vizite totale: 110135

Vizite zi: